Ca să fiu mai clară, am să fac o mică analogie.
Imaginează-ţi că te afli la cinema, iar filmul este unul foarte bun. Firul narativ te-a captat în totalitate iar în momentul în care se termină, îţi dai seama că ai terminat şi punga gigantică de floricele din care nu intenţionai să iei mai mult de 2-3 ori, acum e goală. Te uiţi la prietena ta şi ea se află în aceeaşi situaţie.
Iar acesta este doar un singur exemplu din sutele cu care te-ai confruntat până acum, mai mult ca sigur.
Gândeşte-te puţin: de câte ori nu te-ai regăsit mâncând în faţa televizorului, fără a acorda atenţie actului în sine?
Iar în momentul în care ţi-ai dat seama, farfuria era deja goală.
Sau.. dacă eşti un împătimit al jocurilor pe calculator, cu siguranţă ştii ce înseamnă să îţi scuturi tastatura de firmituri cel puţin o dată pe zi.
În momentul în care nu acordăm suficient timp meselor pe care le luăm şi nu conştientizăm cât de important este să fii prezent la masă atât cu corpul dar şi cu mintea, atunci suntem predispuşi să mâncăm mult mai mult decât ar trebui iar aceasta poate fi una dintre cauzele exceselor de kilograme.
De foarte multe ori, a desfăşura o activitate în timp ce mănânci este asemenea unei capcane. Îţi distrage atenţia de la mâncatul conştient şi nu mai apuci să te bucuri de mâncare cu adevărat.
CE ÎNSEAMNĂ A MÂNCA CONŞTIENT?
A mânca într-un mod conştient înseamnă a-ţi controla obiceiurile alimentare. Acest termen se traduce în limba engleză ca mindful eating şi se află în strânsă legătură cu mindfulness-ul, un concept de natură budistă care te ajută să îţi înţelegi emoţiile.
De şi mai multe ori, mâncăm pe baza emoţiilor. Mâncăm când suntem supăraţi, mâncăm când suntem fericiţi.. mâncăm aproape oricând.
Poate că nu te-ai gândit niciodată la importanţa reală a legăturii dintre sentimente şi alimentaţie. De-a lungul timpului, conştientizarea emoţiilor, a ajutat la tratarea unor afecţiuni precum tulburări alimentare, depresie sau anxietate.
MÂNCATUL CONŞTIENT ESTE DESPRE A ACORDA MAI MULTĂ ATENŢIE EXPERIENŢELOR ALIMENTARE, POFTELOR SAU SENZAŢIILOR CORPULUI
Cum poţi mânca conştient?
- Atunci când eşti la masă, mănâncă încet şi fără să ţi se distragă atenţia
- Ascultă-ţi corpul atunci când simţi că îţi este foame şi mănâncă fără să ai senzaţia de prea plin
- Fă o distincţie clară între nevoia de a mânca şi senzaţia de foame
- Nu te simţi vinovat atunci când se întâmplă să te abaţi de la planul tău alimentar. Recunoaşte-ţi sentimentul, asumă-ţi şi încearcă să vezi cum poţi să îţi menţii un stil de viaţă sănătos focusăndu-te pe obiectivele tale.
- Apreciază mâncarea şi bucură-te de fiecare masă
- Renunţă la orice activitate te-ar putea distrage.
- Încetează să mănânci până când ai senzaţia de “prea plin”
- Pune-ţi întrebarea dacă îţi este foame cu adevărat sau este doar o senzaţie generată de un anumit sentiment.
Toate aceste te vor ajuta să înlocuieşti reacţiile automate cu răspunsuri conştiente şi alegeri cât mai sănătoase.
CE BENEFICII ARE MÂNCATUL CONŞTIENT?
- Poţi avea un control mai bun asupra greutăţii tale prin conştientizarea senzaţiei de saţietate. Marea majoritate a oamenilor mănâncă foarte mult tocmai din cauza faptului că atunci când mănâncă, se lasă distraşi de evenimentele din jur şi renunţă să se focuseze exclusiv pe mâncare. Ulterior, îşi dau seama prea târziu că au mâncat absolut tot din farfurie.
- Fă alegeri conştiente, lipsite de influenţa emoţională. În momentul în care te simţi stresat, sau ai o zi grea şi simţi o nevoie acută de a mânca ceva dulce, nu lăsa emoţia să te domine. Gândeşte-te la rezultatele pe care ţi le-ai propus, la corpul pe care ţi-l doreşti şi la sănătatea la care aspiri.
- Conştientizarea propriilor emoţii te va ajuta să combaţi mâncatul emoţional şi să reacţionezi corect prin simplul fapt că îţi recunoşti poftele însă nu le permiţi să te controleze.
- Bucură-te de mâncare. Mâncatul conştient îţi va readuce plăcerea de a mânca.
- Renunţă la diete. Singurele rezultate pe care le vei avea vor fi doar cele pe termen scurt. Concentrează-te asupra a-i oferi corpului tău ceea ce are nevoie şi menţine-te sănătos. Mănâncă atât cât corpul tău îţi cere, nu mai mult, nu mai puţin şi astfel îţi vei găsi echilibrul. Dietele nu te vor învăţa niciodată cum să îţi gestionezi emoţiile sau cum să te menţii perseverent.
Mâncatul conştient înseamnă sănătate şi un stil de viaţă susţinut pe termen lung. Te ajută să îţi asculţi şi să îţi cunoşti corpul.
Reţine!
Mâncatul conştient înseamnă a te bucura de experienţa pe care o ai în raport cu mâncarea. A acorda atenţie acestui aspect înseamnă a te recompensa prin simplul fapt că în acel moment îţi poţi da seama cu adevărat ce alimente îţi dau mai multă energie sau ce combinaţii alimentare te fac să te simți inconfortabil sau îţi dau o stare de oboseală.
Foarte mulţi oameni mănâncă emoţional. Trebuie să încetăm să mai facem acest lucru.
POŢI FACE UN EXERCIŢIU DE CUNOAŞTERE:
[/headline]
Atunci când eşti la masă, mănâncă încet. Te va ajuta să înţelegi cum te poţi simţi extraordinar făcând alegeri alimentare corecte, în funcţie de modul în care organismul tău reacţionează la anumite alimente. Adaugă un plus prin cunoaşterea câtorva principii suplimentare care odată aplicate, te vor ajuta să prepari mese gustoase şi sănătoase pentru familia ta.
Odată practicat mâncatul conştient, îţi vei da seama de faptul că mâncarea nesănătoasă pe care o găseşti la fast food-uri, în final, nu are un gust atât de bun, iar asta mai ales după ce te obişnuieşti cu un stil alimentar sănătos şi îţi dai seama cât de rău îţi fac organismului aceste produse procesate.
În timp, vei descoperi că nu vei mai avea nevoie de porţii mari de mâncare deoarece vei şti să te opreşti din mâncat la timp iar astfel îţi vei putea controla greutatea mult mai bine.
Vei renunţa la excese şi odată ce vei şti să îţi controlezi emoţiile, vei şti să îţi stopezi poftele care te determină să mănânci în exces.
RECOMANDĂRI:
- Adăugă în mesele tale zilnice mâncare proaspătă, sănătoasă, mâncare ce trebuie preparată şi pe care nu o cumperi gata procesată
- Mănâncă mai multe fructe şi legume
- Acordă atenţie modului în care mâncarea sănătoasă te face să te simţi
Ştiu cât de greu este să faci alegeri conştiente şi corecte atunci când decizi să ai un stil de viaţă sănătos şi ştiu cum este să ai nevoie de un sprijin, de informaţii şi de motivaţie. Însă nu eşti singur….
Dacă ţi-au plăcut sfaturile noastre despre cum îţi poţi menţine obiceiuri sănătoase, atunci, iată ceva ce îţi va plăcea CU SIGURANŢĂ!
Pe 28 noiembrie începem ULTIMUL Program de Transformare înainte de Sărbătorile de Crăciun: “Ultimate Holiday Kickstart”.
Poţi obţine toate detaliile prin click aici, dar între timp hai să-ţi ofer o vedere de ansamblu.
Iată ce obţii în acest program:
- 3 antrenamente scurte în fiecare săptămână cu experţii noştri în transformare… astfel încât să arzi grăsime, să te tonifiezi şi să te îndrăgosteşti de exerciţiile fizice pentru prima oară având îndrumările unor specialişti
- Acces gratuit la un Seminar de Nutriţie şi un seminar despre Mâncatul Emoţional –cum să scapi de “ciugulitul” între mese şi de pofta de dulce, astfel încât să obţii corpul pe care îl meriţi
- Planul nostru simplu şi sănătos de nutriţie… astfel încât să înveţi ce alimente să mănânci pentru rezultate optime şi să urmezi un plan care ţi se potriveşte stilului tău de viaţă (fără numărat de calorii!)
- Acces la comunitatea Bodyshape care îţi oferă sprijin nelimitat şi necondiţionat, idei de reţete gustoase şi delicioase, socializare cu oameni similari ca şi tine prin evenimente, ieşiri cu grupa şi întâlniri la o limonadă…astfel încât să îţi păstrezi motivaţia & să fii în permanenţă sprijinit de oameni similari cu tine, cu care legi noi prietenii
- Responsabilizare continuă, coaching pentru dezvoltarea personală, monitorizare a rezultatelor şi susţinere la fiecare pas din partea experţilor în transformare Bodyshape – astfel încât să nu te simţi niciodată de unul singur şi să fii mereu ghidat către transformarea pe care ţi-o doreşti şi multe, multe altele.
Acesta este un program de 4 săptămâni, care se termina chiar înainte de Crăciun, iar acum acceptăm aplicanţi care sunt gata să înceapă cu noi >>> www.bodyshapetransformation.com/1month
Însa, avem un număr foarte LIMITAT de locuri disponibile la fiecare grupă de antrenament.
De aceea…
Accesul în program e NUMAI pe bază de aplicaţie.
Odată ce primim aplicaţia, o vom analiza şi apoi te vom programa la o consultaţie 1-la-1 în care să discutăm despre obiectivele tale.
Dacă vom considera că te putem ajuta şi eşti un candidat bun, atunci te vom accepta în program şi putem începe să-ţi oferim rezultate reale!
Motivul pentru care folosim un proces de aplicaţie este pentru că vrem să ne asigurăm că primim în program numai persoanele care sunt cu adevărat dedicate şi gata să facă o transformare.
În cadrul antrenamentelor noastre de grup, ne încurajăm şi ne sprijinim unii pe alţii să fim cea mai bună versiune a noastră şi de aceea e necesar să lucrăm cu clienţii cei mai serioşi şi dornici să primească coaching.
IMPORTANT
Completarea aplicaţiei şi apoi participarea la o discuţie iniţială NU te obligă în niciun fel să te înscrii la Programul Ultimate Holiday Kickstart de la Bodyshape Transformation Centre. Nu ai nicio obligaţie în acest sens.
În primul rând, completezi un formular de aplicaţie şi ne spui de ce ai fi un candidat bun la program şi ai merita unul din locurile limitate.
Apoi ne întâlnim la centrul nostru de transformare pentru o scurtă discuţie 1-la-1 ca să ne cunoaştem mai bine.
Discutăm despre nevoile tale specifice, ce provocări întâmpini în procesul de slăbire, ce metode ai mai încercat până acum şi ce rezultate ţi-ai propus să obţii.
Odată ce avem toate informaţiile, te vom anunţa dacă eşti un candidat potrivit pentru Programul nostru Ultimate Holiday Kickstart şi fie te vom accepta în program, fie te vom refuza politicos sau te vom îndruma către o altă variantă.
E chiar atât de simplu.
Atenţie – locurile sunt limitate
Oportunitatea de a lucra cu noi este extrem de limitată. Acceptăm doar 25 de persoane (MAXIM) într-o grupă de antrenament, iar majoritatea acestor locuri sunt deja ocupate de membrii noştri existenţi.
Aşadar ne mai rămân foarte puţine locuri deschise pentru nou-veniţi.
Având în vedere cele peste 1,000 de poveşti de succes, 3 tone de grăsime pe care le-am topit în ultimul an şi mediatizarea la TV şi în presă de care ne-am bucurat, aşa cum îţi imaginezi – suntem asaltaţi de cereri.
Însă din păcate – nu am avea spaţiu efectiv să lucrăm cu absolut toţi cei care ne solicită sprijinul.
Putem accepta doar un număr limitat de persoane în program.
Aşa că, dacă îţi doreşti cu adevărat o transformare corporală, a sănătăţii şi a încrederii în tine, te încurajăm să aplici şi hai să stăm de vorbă.
Mulţumim pentru că ai citit până la capăt şi dacă vei fi acceptat în Programul Ultimate Holiday Kickstart, pregăteşte-te să devii o persoană mai încrezătoare, mai fericită şi mai energică ca niciodată.
Fii sigur să aplici sfaturile din articol pentru a începe să pierzi din grăsimea încăpăţânată!
Daca ti s-au parut utile aceste informatii si vrei sa afli mai multe despre programele noastre de transformare corporala, te invitam la o consultatie GRATUITA si personalizata cu unul dintre specialistii nostri in fitness si nutritie.
Rolul intalnirii 1-la-1 este sa ne dam seama daca programul nostru de transformare ti se potriveste si esti genul de persoana pe care o putem ajuta.
Vom discuta in detaliu despre obiectivele tale si unde ti-ai propus sa ajungi ca nivel de fitness, energie si sanatate.
In plus, iti vom face tot GRATUIT si o Evaluare a Compozitiei Corporale.
BONUS: Dupa consultatie vei primi pe email o Carte de Retete sanatoase si delicioase care sa te ajute in procesul transformarii tale.
Intalnirea dureaza aproximativ 30 de minute si stam de vorba pe baza aplicatiei tale.
Pentru a te programa la consultatie completeaza formularul de AICI:
[vc_row][vc_column css=”.vc_custom_1534145140850{background-image: url(https://bodyshapetransformation.com/wp-content/uploads/2018/08/6-week-challenge-1024×259-2.png?id=14949) !important;}”][vc_column_text]
[/vc_column_text][margin top=”15″ bottom=”15″][/vc_column][/vc_row]