Cum faci faţă temperaturilor ridicate când te antrenezi?

Este vară şi cu toţii ne-am făcut planuri de concediu.

Unii dintre noi mergem la munte, unii la mare şi indiferent de destinaţie, în această perioadă reţelele de socializare explodează cu imagini din concedii. Bineînţeles că ne dorim cu toţii să arătăm cât mai bine în poze şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru acest lucru.

Unii oameni merg la sală mai des decât de obicei, alţii au deja un stil de viaţă sănătos de ceva vreme şi nu îşi doresc decât să îşi tonifieze anumite zone, unii aleg alergatul în parc iar alţii îşi doresc să fi început exerciţiile fizice mai devreme.
Nimănui nu îi place să apară într-o poză de-a unui prieten în care burtica sau colăcelul pe care a încercat să-l ascundă un an întreg să fie la vedere.
Şi atunci ce este de făcut?

 

TREBUIE SĂ ACŢIONEZI

În cele ce va urma, poţi descoperi câteva trucuri pe care poţi să le aplici atunci când faci mişcare în anotimpul de vară.

Venirea verii în materie de sport înseamnă o adevărată PROVOCARE. Corpul tău reacţionează diferit.

SFATUL MEU: Nu lăsa căldura să te de motiveze atunci când este vorba de mişcare. Poţi continua să faci exerciţii însă trebuie doar să te adaptezi condiţiilor.

Ia în calcul următoarele sfaturi cu privire la fitness şi pierderea în greutate, păstrează-ţi determinarea şi rezultatele vor veni fără prea multe bătăi de cap.

 

Atunci când vrei să te antrenezi pe timpul verii, urmează aceşti pasi simpli care să îţi crească toleranţa faţă de temperaturile ridicate.

 

1. RĂCOREŞTE-TE MAI ÎNTÂI

outdoor-shower

Îţi poţi îmbunătăţi performanţele considerabil prin scăderea temperaturii corpului înainte de începerea antrenamentului. Spre exemplu, un duş cu apă puţin călduţă te poate ajuta să reacţionezi mult mai bine la căldura de afară. Pe mine mă ajută de fiecare dată. Îmi reglează temperatura corpului şi mă ajută să îmi încep antrenamentul plină de energie şi mult mai revigorată.

Dacă decizi să te antrenezi afară, alege zonele în care este foarte multă umbră. Mai mult, dacă îţi place să mergi cu bicicleta sau să alergi în parc, mergi în zonele cu vegetaţie multă. Astfel, nu doar că te vei relaxa dar în acelaşi timp, poţi găsi şi o plăcere în a face mişcare în aer liber fără să transpiri excesiv.

2. EVITĂ COFEINA

Cofeina acţionează ca un diuretic şi te deshidratează. Acesta este ultimul lucru pe care ţi-l doreşti atunci când te antrenezi vara.
Ştiu că mulţi oameni sunt aproape dependenţi de doza zilnică de cafea fără de care au senzaţia că nu vor face faţă oboselii de pe timpul zilei. Sfatul meu este să încerci să eviţi cafeaua mai ales pe timpul verii.

Acesta poate fi doar primul pas care să te ajute să renunţi la cafea pe termen lung.

Energia dată de cafea este una aparentă şi de scurtă durată. Odihneşte-te mai mult şi bea mai multă apă. Hidratează-te corespunzător şi vei vedea că nu va mai fi nevoie să de acea ceaşcă de cafea. Un pahar de apă dimineaţa după ce te trezeşti, uneori poate fi sursa te de vitalitate de care ai nevoie.

 

3. ALEGE-ŢI CU ATENŢIE HAINELE

Acum mai mult ca niciodată este foarte important să porţi haine care vor îndepărta transpiraţia şi îi vor permite să se evapore foarte repede.

4. SCHIMBĂ-ŢI ORA DE ANTRENAMENT

ceas-vintage_287345beec37ab

Dacă obişnuieşti să faci mişcare în timpul prânzului sau după-amiază, trebuie să îţi ajustezi programul. Asta dacă nu cumva optezi pentru a merge la o sală de sport. Dacă totuşi, optezi pentru a face mişcare în aer liber, atunci alege orele de dimineaţă sau seara târziu atunci când temperatură ridicată nu îţi va mai da bătăi de cap.
Spre exemplu eu mi-am făcut din mersul la sală un adevărat obicei şi urmez un program de 3 antrenamente săptămânale.

 

5. POARTĂ HAINE ALBE SAU DESCHISE LA CULOARE

Hainele în culori deschise reflectă căldura mult mai mult decât hainele închise la culoare.

6. IA PAUZE

Corpul tău nu poate suporta de fiecare dată un antrenament făcut la o temperatură ridicată. Atunci când termometrul urcă, vei simţi nevoia de a lua mult mai multe pauze pentru a-ţi menţine performanţele. Ascultă-ţi corpul şi ai grijă de propria sănătate. Pauzele nu sunt un semn de slăbiciune ci mai degrabă, este un semn că îţi pasă de tine şi de propria sănătate.

Dollarphotoclub_53814857-2

 

7. MONITORIZEAZĂ-ŢI BĂTĂILE INIMII

Acordă atenţie bătăilor inimii în special dacă te antrenezi afară.

Acestea sunt doar câteva sfaturi pe care le poţi urma dacă vrei să obţii rezultate reale şi să faci faţă cu brio temperaturilor ridicate de vară atunci când te antrenezi.
Mulţi oameni aleg să transforme orice impediment într-o scuză chiar şi temperaturile din timpul verii.

Soluţii pot fi găsite pentru orice cu atât mai mult cu cât îţi doreşti să ai un stil de viaţă sănătos, să te bucuri de concediul şi de vară, să fii mulţumit de corpul tău şi de ce nu.. să nu mai fii doar persoana care face poze şi niciodată nu apare în ele.

8. CEL MAI IMPORTANT SECRET?

Healthy young beautiful woman running barefoot

Nu îţi seta obiective pe termen scurt. Vara durează doar 3 luni, concediul 2 săptămâni iar starea de bine şi sănătatea trebuie să fie pentru o viaţă întreagă. Gândeşte în perspectivă şi transformă mişcarea într-un stil de viaţă.
Şi cum niciodată nimic nu este simplu iar unele lucruri par a fi mult mai grele decât sunt în realitate… suntem aici să te ajutăm.

Iată ceva ce îţi va plăcea CU SIGURANŢĂ…

Următoarea Provocare “6 kg în 6 Săptămâni” la Bodyshape Transformation Centre începe curând.

Aceste este SINGURUL program de transformare din România care îmbina antrenamentele de fitness, îndrumările de nutriţie şi coaching-ul şi care te recompensează pentru rezultatele tale.

Iată cum funcţionează:

Slăbeşti 6 kg în 6 Săptămâni şi primeşti CADOU încă 6 săptămâni pentru a-ţi continua transformarea alături de noi.

Poţi obţine toate detaliile prin click aici, dar între timp hai să-ţi ofer o vedere de ansamblu. Iată ce obţii în acest program:

  • 3 antrenamente scurte în fiecare săptămână cu experţii noştri în transformare… astfel încât să arzi grăsime, să te tonifiezi şi să te îndrăgosteşti de exerciţiile fizice pentru prima oară având îndrumările unor specialisti
  • Planul nostru simplu şi sănătos de nutriţie… astfel încât să înveţi ce alimente să mănânci pentru rezultate optime şi să urmezi un plan care ţi se potriveşte stilului tău de viaţă (fără numărat de calorii!)
  • Acces gratuit la un Seminar de Nutriţie şi un seminar despre Mâncatul Emoţional – cum să scapi de “ciugulitul” între mese şi de pofta de dulce, astfel încât să obţii corpul pe care îl meriţi
  • Acces la comunitatea Bodyshape care îţi oferă sprijin nelimitat şi necondiţionat, idei de reţete gustoase şi delicioase, socializare cu oameni similari ca şi tine prin evenimente, ieşiri cu grupa şi întâlniri la o limonadă… astfel încât să îţi păstrezi motivaţia & să fii în permanenţă sprijinit de oameni similari cu tine, cu care legi noi prietenii
  • Responsabilizare continuă, coaching pentru dezvoltarea personală, monitorizare a rezultatelor şi susţinere la fiecare pas din partea experţilor în transformare Bodyshape – astfel încât să nu te simţi niciodată de unul singur şi să fii mereu ghidat către transformarea pe care ţi-o doreşti si multe, multe altele.

 

Acesta este un program de 6 săptămâni, iar acum acceptăm aplicanţi care sunt gata să înceapă cu noi.

Chiar primesc  încă 6 săptămâni CADOU dacă finalizez programul cu brio?

Bineînţeles că vrem ceva în schimbul coaching-ului pe care ţi-l oferim timp de 6 săptămâni.

Iată despre ce e vorba!

70% din persoanele care încep un plan de exerciţii se dau bătute în primele câteva săptămâni.

Aşadar, acceptăm DOAR persoane care au minim 6 kg de slăbit, promit să se ţină de întregul program – să vină la antrenamente, să urmeze planul de nutriţie sănătos şi să depună cel mai bun efort posibil.

Când completezi programul de 6 săptămâni şi pierzi minim 6 kg, primeşti garantat încă 6 săptămâni CADOU.

Iată câteva exemple de transformări ale membrilor noştri:

Diana a slăbit peste 6 kilograme în 6 săptămâni

 

cristian fata

Cristian a slăbit 9 kilograme în 6 săptămâni

 

adina profil

Adina a slăbit 7 kilograme în 6 săptămâni

 

De ce am face asta?

Ca să fim sinceri – nu vrem să cheltuim o grămadă de bani pe bannere scumpe prin oraş şi reclame la radio – precum majoritatea cluburilor tradiţionale.

Noi credem cu tărie că cea mai bună formă de marketing este să promovăm rezultatele TALE.

Plănuim să-ţi folosim povestea de succes şi pozele înainte & după, pentru a inspira cât mai mulţi oameni să se alăture mişcării Bodyshape.

Aşadar DA, o altă condiţie pentru a primi încă 6 săptămâni cadou este să fii de acord să îţi folosimpozele înainte/după şi un testimonial.
Poţi vedea câteva dintre poveştile de succes inspirationale pe care membrii noştri ni le-au împărtăşit deja.
Aşadar dacă ai vrea să slăbeşti între 6-10kg, să scazi o măsură două la haine & să ai mai multă încredere în tine ca niciodată, atunci completează formularul de aplicaţie.

 

DAR… programele noastre nu sunt pentru toată lumea.
Cu siguranţă NU sunt pentru oameni care nu sunt dedicaţi să obţină rezultate şi să aibă un stil de viaţă mai sănătos.

De asemenea, NU sunt pentru tine dacă nu eşti gata să faci câteva ajustări simple în alimentaţia ta, care să îţi aducă rezultate mai bune.

Programele noastre aduc transformări profunde în viaţa celor care le urmează, dar trebuie să fii un candidat foarte serios şi dedicat. Reputaţia noastră e în joc – aşadar vrem să ne asigurăm că primim în program doar acele persoane care sunt gata să facă o schimbare şi să obţină rezultate.

În plus, avem un număr foarte LIMITAT de locuri disponibile la fiecare grupă de antrenament.

 

De aceea…

Accesul în program e NUMAI pe bază de aplicaţie.

Odată ce primim aplicaţia, o vom analiza şi apoi te vom programa la o consultaţie 1-la-1 în care să-ţi discutăm obiectivele.

Dacă vom considera că te putem ajuta şi eşti un candidat bun, atunci te vom accepta în program şi putem începe să-ţi oferim rezultate reale!

Motivul pentru care folosim un proces de aplicaţie este pentru că vrem să ne asigurăm că primim în program numai persoanele care sunt cu adevărate dedicate şi gata să facă o transformare. În cadrul antrenamentelor noastre de grup, ne încurajăm şi sprijinim unii pe alţii să fim cea mai bună versiune a noastră şi de aceea e necesar să lucrăm cu clienţii cei mai serioşi şi dornici să primească coaching.

 

IMPORTANT

Completarea aplicaţiei şi apoi participarea la o discuţie iniţială NU te obligă în niciun fel să te înscrii la Programul de Transformare de 6 săptămâni de la Bodyshape Transformation Centre. Nu ai nicio obligaţie în acest sens.

Iată cum va funcţiona totul:

În primul rând, completezi un formular de aplicaţie şi ne spui de ce ai fi un candidat bun la program şi ai merita unul din locurile limitate.

Apoi ne întâlnim la centrul nostru de transformare pentru o scurtă discuţie 1-la-1 ca să ne cunoaştem mai bine.

Discutăm despre nevoile tale specifice, ce provocări întâmpini în procesul de slăbire, ce metode ai mai încercat până acum şi ce rezultate ţi-ai propus să obţii.

Odată ce avem toate informaţiile, te vom anunţa dacă eşti un candidat potrivit pentru Programul nostru de transformare de 6 săptămâni şi fie te vom accepta în program, fie te vom refuza politicos sau te vom îndruma către o altă variantă.

E chiar atât de simplu.

 

Atenţie – locurile sunt limitate

Oportunitatea de a lucra cu noi este extrem de limitată. Acceptăm doar 25 de persoane (MAXIM) într-o grupă de antrenament, iar majoritatea acestor locuri sunt deja ocupate de membrii noştri existenţi.

Aşadar ne mai rămân foarte puţine locuri deschise pentru nou-veniţi.

Având în vedere cele peste 1,000 de poveşti de succes, 3 tone de grăsime pe care le-am topit în ultimul an şi mediatizarea la TV şi în presă de care ne-am bucurat, aşa cum îţi imaginezi – suntem asaltaţi de cereri.

Însă din păcate – nu am avea spaţiu efectiv să lucrăm cu absolut toţi cei care ne solicita sprijinul.
Putem accepta doar un număr limitat de persoane în program.
Aşa că, dacă îţi doreşti cu adevărat o transformare corporală, a sănătăţii şi a încrederii în tine, te încurajăm să aplici şi hai să stăm de vorbă.
Mulţumim pentru că ai citit până la capăt şi dacă vei fi acceptat în Provocarea “Slăbeşte 6 kg în 6 săptămâni”, pregăteşte-te să devii o persoană mai încrezătoare, mai fericită şi mai energică ca niciodată.

Fii sigur să aplici sfaturile din articol pentru a începe să pierzi din grăsimea încăpăţânată!

Aplică chiar acum pentru o transformare apăsând butonul de mai jos:

[vc_row]
[vc_column css=”.vc_custom_1534145140850{background-image: url(https://bodyshapetransformation.com/wp-content/uploads/2018/08/6-week-challenge-1024×259-2.png?id=14949) !important;}”]
[vc_column_text]

[button id=”button_44″ size=”small” link=”https://bodyshapetransformation.com/rezervare-consultatie/” icon=”” text_color=”#fff” bg_color=”#fff” text_color_hover=”#” bg_color_hover=”#”]PROGRAMEAZA O CONSULTATIE[/button]

[/vc_column_text]
[margin top=”15″ bottom=”15″]
[/vc_column]
[/vc_row]

Ce si cum mancam

Ce inseamna un stil de viata sanatos pentru tine? Aceasta e o intrebare pe care multi dintre noi ne-o adresam si, de multe ori, raspunsul