Toată lumea se confruntă cu această problemă, dar asta nu înseamnă că nu există și o soluție! Ne-ar plăcea să ni te alături și tu în a o pune în practică începând de acum, pentru a fi siguri că revii la forma dorită până la începutul mult așteptatei veri!
Problema, motivul și soluția
Deși nu ne este străin acest efect al perioadei friguroase, măsura în care ne afectează este diferită. Sunt persoane care în timpul iernii pun 1-2 kg în plus, iar altele care ajung la o greutate cu până la 3-4 kg mai mare față de normal.
Și totuși, de ce se întâmplă acest lucru?
Există 2 posibile motive: unii oameni pot suferi de așa numita “depresie de iarnă”, sau, în termeni medicali, de Tulburări Afective Sezoniere. Însă majoritatea dintre noi nu ne putem ascunde în spatele acestei scuze, ci pentru noi, explicația este una foarte simplă: pe parcursul iernii, avem tendința să mâncăm mai mult și să facem mai puțină mișcare.
Pe de o parte, conștientizarea acestui lucru nu ne cade bine. Ar fi fost mai ușor pentru noi să existe un factor extern pe care noi să dăm vina J Pe de altă parte, este și o veste bună: aceea că putem face ceva pentru a rezolva această problemă.
Nu e nevoie să așteptăm săptămâna viitoare, luna viitoare, o zi cu mai mult soare sau cu mai puțină treabă. Haideți să ne strângem cu toții și să luptăm cu provocările noastre, printr-o “armă” pe care fiecare o are la dispoziție, însă n-o prea folosește: disciplina. Noi, aici la Bodyshape, suntem alături de voi și vă susținem în a o face să devină parte din viața voastră, în fiecare zi.
Momentul deciziei
Conform dicționarului, disciplina este “regula sau sistemul de reguli care reglementează conduita sau activitatea”. Asta sună foarte bine J Pentru că începând de acum, vom pune în aplicare această definiție. În loc să ne mai luptăm cu surplusul de greutate dobândit pe parcursul iernii, putem să ne disciplinăm prin a urma un set de reguli.
Să începem…
Limbajul interzis
Pentru următoarele săptămâni, nu-ți mai da voie să spui “Doar de data asta”. Dacă stai puțin să te gândești, sigur o spui aproape în fiecare zi. Te duci la o petrecere. Ieși cu perechea ta în oraș, la o cină romantică. Cineva îți aduce de mâncare, pentru că ai fost bolnav. E ziua unui coleg la serviciu. Împarți cu copilul tău ciocolata pe care i-ai cumpărat-o. Este important să spui “nu” de fiecare dată. Altfel, nu vei depăși niciodată acest moment.
Strânge din dinți, abține-te de la mâncarea oferită de ceilalți și fă alegeri sănătoase în ceea ce privește hrana ta zilnică. Știu că nu este ușor. Dar știu că este necesar.
- Planifică-ți momente de răsfăț și nu devia de la plan Privarea fără limită nu este niciodată o idee bună, pentru că nu va funcționa pe termen lung. De aceea, este bine ca din când în când să îți alegi un moment de răsfăț. Și atunci când faci asta (îți alegi o masă, o gustare, un desert), trebuie să fii foarte conștiincios: să stabilești clar momentul din zi, locul și care va fi răsfățul.
Ai un restaurant favorit? Hai să facem un târg. Mănâncă sănătos timp de 10 zile. Fără să trișezi. Și la sfârșitul celor 10 zile, du-te și bucură-te de o masă la restaurantul tău preferat. Fără vinovăție. Savurează acest răsfăț. Și apoi setează-ți următorul pas, următorul moment. Dar între timp, mănâncă sănătos. E important să nu te abați de la acest plan, pentru a avea rezultate.
Dacă te abați de la plan, uită de următorul moment de răsfăț la restaurantul tău preferat.
N-ar fi păcat să ratezi o nouă ocazie de răsfăț, acolo unde-ți face maximă plăcere, stricând acest moment cu o abatere de la plan? Nimic nu se compară cu masa ta preferată, deci…muncește pentru asta și bucură-te de ea, când îi vine timpul.
- Fă mișcare continuu. Sportul nu este o activitate optională. Acum, mai mult ca oricând, ai nevoie să-ți pui corpul în mișcare. Exercițiile de sport sunt o metodă foarte eficientă de a preveni creșterea în greutate – și asta ne dorim noi acum. Nu te stresa la gândul că vrei să slăbești, ci doar concentrează-te să nu continui să iei în greutate. Încearcă să faci mișcare într-un ritm mai alert, 6 zile din 7.
Și nu uita: vara se apropie. Hai s-o întâmpinăm cu toții, în forma noastră cea mai bună. Și să uităm de iarnă și de surplusul în greutate.
În fiecare moment putem face o nouă alegere care să ne aducă viitorul pe care ni-l dorim.
Decizia îi aparține fiecăruia dintre noi. Așadar, decizia îți aparține.
Iar dacă ne vei alege să te ghidăm și îndrumăm în procesul transformării tale, am fi onorați să-ți fim alături.
Daca ti s-au parut utile aceste informatii si vrei sa afli mai multe despre programele noastre de transformare corporala, te invitam la o consultatie GRATUITA si personalizata cu unul dintre specialistii nostri in fitness si nutritie.
Rolul intalnirii 1-la-1 este sa ne dam seama daca programul nostru de transformare ti se potriveste si esti genul de persoana pe care o putem ajuta.
Vom discuta in detaliu despre obiectivele tale si unde ti-ai propus sa ajungi ca nivel de fitness, energie si sanatate.
In plus, iti vom face tot GRATUIT si o Evaluare a Compozitiei Corporale.
BONUS: Dupa consultatie vei primi pe email o Carte de Retete sanatoase si delicioase care sa te ajute in procesul transformarii tale.
Intalnirea dureaza aproximativ 30 de minute si stam de vorba pe baza aplicatiei tale.
Pentru a te programa la consultatie completeaza formularul de AICI:
[vc_row][vc_column css=”.vc_custom_1534145140850{background-image: url(https://bodyshapetransformation.com/wp-content/uploads/2018/08/6-week-challenge-1024×259-2.png?id=14949) !important;}”][vc_column_text]
[/vc_column_text][margin top=”15″ bottom=”15″][/vc_column][/vc_row]